Prezent la lotul naţional pentru meciurile naţionalei cu Armenia şi Muntenegru din preliminariile Campionatului Mondial din 2018 din Rusia, Nicuşor Stanciu a ţinut să lămurească în faţa presei situaţia de la clubul său.
Stanciu a dezvăluit că a avut o discuţie cu antrenorul Rene Weiler în care i-a cerut explicaţii de ce nu joacă şi dacă e pe făraş la Anderlecht.
„Am avut o discuţie cu antrenorul, au fost câteva meciuri în care am jucat şi mijlocaş dreapta, post cu care nu sunt obişnuit, dar cert este că, din discuţia pe care am avut-o cu dânsul, mi-a transmis că nu mă va lăsa să plec. Nici nu se pune problema să mă duc la altă echipa. Mi-a zis că are nevoie de mine şi că se bazează pe mine”, a declarat Nicuşor Stanciu.
În acest moment internaţionalul român este cotat de transfermarkt.com la 5,5 milioane de euro.
Autor: Cristi P.